×
Meniu

IN MEMORIAM. LILIA FIODOROVA

Cu profundă tristețe, la 27 aprilie 2026, comunitatea medicală a Dispensarului Republican de Narcologie, anunță trecerea în eternitate a distinsei Doamne doctor Lilia Fiodorova, medic profesionist de excepție și personalitate de o înaltă ținută morală.

Absolventă a Institutului de Medicină din Chișinău, Lilia Fiodorova, și-a dedicat viața nobilii misiuni de a salva vieți, devenind un manager consacrat în domeniul sănătății, una dintre promotoarele metodelor contemporane de tratament și recuperare psihosocială a bolnavilor narcologici.

Pe parcursul prodigioasei sale cariere în cadrul Dispensarului Republican de Narcologie a deținut mai multe funcții: 1994- medic psihiatru-narcolog de circumscripție, 1997 – Șefă al Centrului consultativ și diagnostic al maladiilor narcologice, 2000 – medic psihiatru-narcolog în staționarul de zi al secției Dispensar, iar din anul 2014 până la sfârșitul vieții și-a continuat activitatea în Cabinetul de tratament substitutiv.

Pe tot parcursul activității sale, Lilia Fiodorova a manifestat interes pentru fortificarea capacităților instituției în care a muncit, pentru contracararea traficului ilicit de droguri și educația tinerilor în spirit abstinent. Concomitent, a contribuit la optimizarea procesului curativ-diagnostic și implementarea formelor și metodelor de tratament contemporan.

Lilia Fiodorova s-a remarcat ca un specialist desăvârșit în domenii ce abordează modalitățile de soluționare a problemelor ce țin de sănătatea narcologică, fiind un bun exemplu pentru generații întregi de tineri medici. În colaborare cu mass-media, cu serviciile interesate în problemele stopării consumului ilicit de droguri, cu specialiști în implementarea în practică a programelor de recuperare psihologică, a contribuit substanțial la dezvoltarea acestui domeniu specific din țară, fiind apreciată pentru profesionalism, devotament, compasiune și umanism.

A fost o frumoasă și distinsă doamnă doctor, cu înalte calități personale și profesionale, promotoare a sprijinului, speranței, încrederii în propriile forțe, a modul sănătos de viață, pentru persoanele cu viața condusă de adicții și dependențe. Plecarea ei este o imensă pierdere pentru sistemul medical.

Exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor și tuturor celor care i-au fost aproape.

Corpul neînsuflețit al răposatei va fi depus astăzi, 28 aprilie la ora 17.00, în biserica cimitirului sf. Lazăr din Chișinău.

Înhumarea va avea loc la 29 aprilie, ora 10.00

 

Un grup de colegi și prieteni.